Tu in centru
Mame care ne inspiră – Un proiect Work at Home Moms România

Mame care ne inspiră – Un proiect Work at Home Moms România

0 Comments 🕔12.iul. 2019

Una dintre cele mai active comunități din România, unele dintre cele mai utile proiecte sociale și unii dintre cei mai buni oameni – așa pot descrie pe scurt comunitatea Work at Home Moms România. M-am alăturat acestui grup când îmi căutăm un rost printre cei care voiau o afacere proprie, iar WAHM a fost una dintre puținele comunități în care am simțit că am un loc.  

În online, rareori ne cunoaștem între noi cu adevărat, dar pe Elena am simțit că o cunosc de la primele noastre discuții scrise. Apoi ne-am întâlnit și totul a luat amploare. Elena Gorun este co-fondator Work at Home Moms România și, ca orice făuritor care pune tot ce are mai bun în proiectul său, se implică total în dezvoltarea comunității. Un proiect frumos, în plină desfășurare, este Muzeul Interactiv Mame care ne inspiră. Am fost la ediția din București și abia am reușit să luăm copiii acasă – greu s-au desprins de atelierele ținute cu atâta implicare de mamele ce își dedică timpul pasiunilor care le împlinesc.

“Ne dorim ca mamele să se întâlnească, să îndrume și să trezească curiozitatea celor mici pentru meseriile și pasiunile lor, să se cunoască, să fie susținute și să poată colabora în cele mai inedite moduri. Lansăm, așadar, o invitație celor interesați să învețe meserie de la mamele WAHM prin sesiuni de povești, prezentare de materie primă și materiale, demonstrații și ateliere de lucru amenajate cât mai fidel celor de acasă.” spune Elena despre “Mame care ne inspiră”.

Cine a ținut atelierele din Muzeul Interactiv Mame care ne inspiră?

Alexandra Ghiță le-a arătat copiilor cum se împâslește lâna, cum se poate însufleți un rotocol de lână și transforma într-o floare, într-o păpușă sau într-un animăluț simpatic. Am vorbit despre tehnicile folosite, despre instrumentele necesare și despre o abilitate esențială pentru a duce la capăt orice începem să facem: răbdarea. Copiii au fost fascinați, la fel și eu.

La un pas distanță, am țesut la război alături de Cristina Ștefania Radu, o mămică antreprenor foarte curajoasă, care la 27 de ani accesa fonduri europene pentru a-și finanța visul în care a crezut cu ardoare. Astăzi, țese cu mare drag sisteme de purtare pentru copii și bebeluși, genți și o mulțime de accesorii utile mamelor care aleg să își poarte copiii la piept. Pe lângă puțină nostalgie legată de bebelușii purtați, mi-am amintit de războiul de țesut pe care îl vedeam la țară când eram mult prea mică pentru a strânge și mai multe amintiri decât cele care mi-au mai rămas. Mi-a plăcut; m-am încărcat cu mult bine.

Dana Florentina Ungureanu ne-a arătat apoi cum se realizează diferite articole vestimentare, iar fetițele au fost încântate să vadă cum se personalizează tricourile și cum se fac fustițele balerinelor. Dana este foarte caldă, grijuile cu cei mici și are grijă să ofere o adevărată experiență de “designer” copiilor.

Au urmat modelaj cu lut, lucru cu vârtelnița și tors lâna alături de Loredana Joița Roșu, unde părea că vom sta o veșnicie… fetele au realizat o fântână din lut, au întrebat cum se toarce lâna – de fapt, au pus o mulțime de întrebări, iar Loredana a avut grijă să răspundă la toate. Deja începeam să vedem cum “pasiunea”, acest cuvânt atât de frumos, era în mod cert liantul întregului eveniment.

Am aflat apoi secretele ceramicii de la Narcisa Rusen, care stătea într-un somptuos scaun în formă de mașinuță, după care eu, mamă fiind, am tânjit puțin. Adevărul e că un scaun care să nu semene a scaun nu avem în casă… hmmm… Așa. Revenim. Narcisa a făcut împreună cu cei mici tot felul de forme simpatice pe care, apoi, copiii le-au putut picta după propria imaginație. Am plecat de acolo cu vreo 5 forme pentru cei 2 copii. Și aici ne-a plăcut. Cele mai multe întrebări le-a pus soțul meu – l-a prins experiența. 🙂 

Fetița noastră cea mare a învățat să citească acum un an și, de atunci, noi îi citim tot mai puțin căci ea insistă să citească singură. De fapt, și poveștile de seară s-au scurtat pentru că “se adoarme singură”. Tot vreun an se împlinește și de când a descoperit cum se pune literă lângă literă și a învățat să scrie. A făcut până acum peste o sută de felicitări pe care desenează și scrie de toate așa că, atunci când a întâlnit-o pe Cristina Antonică, i-au sclipit ochii!

Cristina a realizat cărticele personalizate împreună cu copiii: au scris povestea așa cum și-au imaginat-o ei, i-au dat nume și au însuflețit personaje fascinante, care doar în căpușorul unor copii se pot cuibări. Frumoasă foc a ieșit cărticica!

Oana Ciobănescu  ne-a arătat apoi ce este lutul polimeric și ce decorațiuni fabuloase se pot face cu el. Dacă la atelierul de împaslit lână au învățat copiii ce este răbdarea, de dată asta am înțeles-o eu. Să migalesti chestiute micuțe pe care apoi să le fixezi pe obiecte mari și mici nu e simplu deloc. Iar personalizarile Oanei sunt impecabile!

Cu ce am încheiat noi turul la Muzeu? Cu o activitate frumoasă și relaxantă: am creat flori din hârtie împreună cu Ina Noileanu, care ne-a fermecat cu totul. Eu și Ina ne cunoșteam din online dar, așa cum mi se întâmplă cu mulți oameni pe care îi cunosc, nu reușisem să ne vedem față-în-față. Și iată ocazia! Ina e extraordinară; a avut grijă să învețe toți copiii strânși în jurul sau cum să creeze fiecare câte o floricică adorabilă.

Muzeul Mamelor care ne inspiră continuă cu edițiile din Constanța (în luna iulie) și Cluj-Napoca (în septembrie). Dacă poți să ajungi, te încurajez să iei copii, soțul, soția, nepoții și să va cufundați într-o lume a pasiunilor, curajului, dedicării și rezilienței. Merită!

Like și Distribuie dacă ți-a plăcut:

Aboneaza-te la Newsletter

Nu sunt comentarii

0 comentarii!

Posteaza primul comentariu pentru acest post!

Scrie parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sun marcate cu *

Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole Similare

ARTelier lansează cea mai colorată și plină de atitudine colecție de jeanși din România

ARTelier lansează cea mai colorată și plină de atitudine colecție de jeanși din România 4

ARTelier este locul de magie al Lindei Mary-Ann Stănescu, o mamă antreprenor care îmi este

Despre copii și ce le va rămâne după 1 iunie

Despre copii și ce le va rămâne după 1 iunie 0

Pe 1 iunie este ziua lor, a copiilor noștri, și mă simt mai mult decât

Cum reușește o ședință foto să scoată blogger-ul din cutie

Cum reușește o ședință foto să scoată blogger-ul din cutie 0

Când am ales să devin freelancer, lucrurile păreau simple și clare. Aveam să lucrez de

Cand cadoul este atat de frumos, incat nici copiii nu se cearta pe el

Cand cadoul este atat de frumos, incat nici copiii nu se cearta pe el 0

Care este cel mai frumos cadou? Cel care place copiilor si aduce pace in casa

Jocurile care tin copiii ocupati si linistiti in zilele de stat acasa

Jocurile care tin copiii ocupati si linistiti in zilele de stat acasa 0

Sunt minunati. Ii iubim maxim, sunt dragalasi, purtam cu ei discutiile cele mai interesante, radem

Pagina Facebook

Aboneaza-te la Newsletter

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Abonează-te la NEWSLETTER și primești GRATUIT ghidul:

.

" Ce formă juridică se potrivește afacerii mele? "

  în care vei descoperi diferențele dintre SRL, PFA și II explicate de un expert contabil.

Te-ai abonat cu succes!