Povestea a inceput din dragoste pentru copiii ei, din grija pe care doar mamele o inteleg. Si, cum iubirea face totul posibil, de aceasta data a infaptuit ceva la care nici macar mamica cea grijulie visa: propria ei afacere – Atelierul de Bobo. Are 34 de ani, a terminat Psihologia si apoi a lucrat 12 ani in Research. Acum are 2 copii, Vladimir de 6 ani jumatate si Petra de 2 ani si 2 luni si o afacere proprie. Laura Tofan ne-a vorbit despre antreprenoriat, dulciuri raw vegan pentru copii si nu numai intr-un interviu absolut delicios!
Atelierul de Bobo suna atat de frumos! Cand si cum a luat fiinta acest univers dulce?
Am inceput sa pregatesc dulciuri raw vegan in momentul in care primul copil a ajuns la varsta la care puteam sa ii dau si cate ceva dulce. Am vrut sa ii ofer mancare de calitate, sanatoasa si gustoasa. Apoi au inceput sa ne placa si noua aceste dulciuri, familiei extinse, prietenilor, colegilor si uite asa am ajuns sa pregatesc dulciuri raw pentru evenimentele cunoscutilor, in bucataria noastra, dupa ce veneam de la birou. Acum, Atelierul de BoBo este un laborator autorizat.
Cine te-a sustinut la inceput? Mai aveai atunci exemple de femei care inlocuisera jobul cu o afacere proprie? Ai avut de undeva inspiratie?
“Daca tu crezi cu totul in tine si in ceea ce iti doresti, lumea te va sustine si va crede in ceea ce faci.” Cam asa a fost in cazul meu dar clar, sotul meu a fost si este intotdeauna alaturi de mine si ma sustine in ceea ce fac.
Am avut si exemple de femei care au reusit. Am in cercul de prieteni si cunoscuti femei frumoase si curajoase, care au facut pasul acesta si am vazut cum viata lor s-a schimbat in mod fabulos. Cred ca starea lor de bine m-a inspirat. Si da, am avut un moment de cumpana, daca sa pornesc sau nu pe drumul acesta si una dintre prietenele mele, care a plecat din lumea bancara si acum se ocupa de un site cu flori, mi-a dat curaj, povestindu-mi despre cum este viata ei acum… si nici nu cred ca stie :). Multumesc, Micule!
Cum te simti acum, ca si femeie antreprenor? Cum vezi afacerea in viitor?
Eu sunt eu, cu bune si mai putin bune, oriunde as fi si orice rol as juca in momentul respectiv, dar parca simt un pic mai multa organizare, atentie si responsabilitate de cand am luat-o pe drumul acesta si ma simt mult mai libera.
Atelierul de BoBo creste sanatos si frumos, iar asta imi aduce multa bucurie. Ofera si va oferi clientilor dulciuri raw vegan sanatoase, gustoase si de calitate, realizate cu drag, pentru mult timp de acum incolo. Oferta de dulciuri magice va creste, iar numarul angajatilor si cel al clientilor multumiti va creste si el.
Intentia mea in ceea ce priveste Atelierul de Bobo este ca toti cei implicati sa fie multumiti si satisfacuti.
Care este cea mai mare provocare a ta? Viata este complexa si, cu siguranta, iti ofera si dificultati.
De aproximativ 6 ani am poliartita reumatoida, o boala autoimuna dureroasa si cea mai mare provocare a mea este sa iau fiecare zi pe rand, sa ma bucur ca o traiesc, sa fiu recunoscatoare ca ma pot misca si sa imi traiesc viata cu toate ale ei, nefiind conditionata de boala si durere. Cateodata imi iese, cateodata nu, dar de cele mai multe ori reusesc si pe asta ma focusez.
Ti-a ramas in suflet un moment frumos, un sentiment unic pe care il ai doar datorita antreprenoriatului?
Cand lucram in cercetare de piata (si am facut asta 12 ani), iar programul meu era de minim 8.5 ore pe zi, visam sa pot pleca atunci cand simteam eu nevoia si sa ma asez la soare, pe o banca, sa pot visa sau rade sau plange, fara sa dau explicatii cuiva… Acum o pot face si o fac de fiecare data cand simt nevoia. Asa ca, libertatea este cel mai frumos sentiment pe care Atelierul mi l-a adus. Sunt foarte bucuroasa si recunoscatoare pentru ca eu pot face ce imi place, ca oamenilor le plac dulciurile mele (desi eu nu sunt inca foarte constienta de acest lucru) si ca am mai mult timp pentru copii.
Cei 12 ani in care ai lucrat ca si angajat te-au pregatit in vreun fel pentru ceea ce faci acum?
Da, jobul si oamenii cu care am lucrat m-au invatat foarte multe si le sunt foarte recunoscatoare pentru tot. Am decis sa aleg alt drum pentru ca nevoile mele erau altele decat cele pe care jobul meu mi le putea oferi. Mi s-a parut ca ar fi o mare lipsa de respect si iubire fata de mine, sa mai stau intr-un loc care nu mi se mai potriveste.
Ce era mai usor la job comparativ cu antreprenoriatul?
Nu simt ca ceva ar fi fost mai usor atunci. Sunt entuziasmata si recunoscatoare pentru ceea ce traiesc acum si chiar daca sunt si aspecte mai dificile sau mai provocatoare, le iau ca atare fara sa fac comparatii.
Ai un site foarte frumos. Din experienta acumulata prin realizarea, administrarea si promovarea lui, ce recomanzi: se pot face toate acestea de catre antreprenor sau este mai bine sa lasam o agentie specializata?
Eu imi cunosc limitele; nici nu raman acolo, dar nici nu le fortez. Aleg sa lucrez cu oameni care stiu ce fac si sunt buni la asta. Nu cred ca poti sa fii bun la toate si mi se pare neprofesionist sa ceri cuiva sa faca de toate, plus ca toata lumea trebuie sa traiasca :).
Ce bunatati gasim la Atelierul de Bobo?
Realizam dulciuri raw vegan: torturi, gustari si bomboane. Folosim in compozitia acestora nuci, alune, seminte, miere, curmale, fructe proaspete sau deschidrate, cacao/carob, unt de cocos/cacao, mirodenii naturale. Totul se realizeaza fara coacere, zahar, ingrediente de origine animala (exceptie facand mierea), conservanti, coloranti, aditivi.
Dulciurile Atelierului de BoBo se adreseaza tuturor persoanelor care vor sa manance dulciuri sanatoase, gustoase si proaspete, pentru ca totul se realizeaza la comanda, celor care au diverse alergii sau intolerante la proteina animala, celor care tin post si celor care sunt curiosi sa incerce si altfel de dulciuri.
Am ajuns sa cred ca dulciurile pe care le realizez imi sunt carte de vizita si, odata ce le-ai gustat, cam greu mai renunti. Se zvoneste ca pralinele mele dau dependenta.
Iar micii si pofticiosii clienti imi spun ca sunt zana buna, pentru ca le dau dulciuri la care parintii nu pun limita 🙂.
Ma gasiti aici: www.atelieruldebobo.ro
Si aici: https://www.facebook.com/atelieruldebobo/
Imi puteti scrie la urmatoarea adresa de email: laura@atelieruldebobo.ro
OFERTA PROMOTIONALA: 10% REDUCERE