Parentropolis înseamnă Laura Ion și Oana Hagiescu, două mame interesate de creșterea armonioasă a copiilor.
Laura Ion este analist de business, iar Oana Hagiescu este jurnalist. Când au apărut copiii lor, au petrecut mult timp, pe zeci de site-uri căutând informații pentru a-i crește frumos pe cei mici. Dar informația din online este adesea neverificată și chiar nereală. Și-au dat seama, din experiență proprie, că este nevoie de acces rapid și facil la informații validate de specialiști în parenting, psihologi și terapeuți, consilieri acredidați și cu experiență.
Cum a apărut Parentropolis și ce planuri aveți pentru această platformă?
Fiecare avea o comunitate, Oana avea un blog personal, oanahagiescu.ro, și scria pentru mai multe proiecte în zona de părinți și copii, iar Laura avea o platformă “Smart Mums”, care aducea părinților informații din sfera tehnologiei.
În cadrul acceleratorului de business Founder Institute ne-am dat seama că ne adresăm aceluiași public, părinții, și că împreună putem face acest lucru mult mai eficient. Așa că ne-am unit forțele și am creat platforma Parentropolis.
Prin cursurile și webinariile pe care le organizăm, prin articolele și informațiile pe care le aducem părinților ne dorim să schimbăm modul în care părinții comunică și se joacă cu copiii lor.
Vrem ca părinții care ajung pe platformă să găsească ușor informațiile de care au nevoie, fără să caute ore bune în online, așa cum am făcut noi. Și ne mai dorim ca informațiile pe care le primesc părinții, bunicii și profesorii care ne urmăresc să fie validate de specialiști, fără miturile și informațiile false care se găsesc în online.
Ați clădit o comunitate și niște programe foarte utile. Ce ne puteți povesti despre ele?
Cursurile noastre sunt realizate cu specialiști în parenting și psihologi. Intenționăm să lărgim echipa de experți colaboratori, pentru ca părintele care intră pe site să găsească ușor și să aibă la îndemână tot ceea ce ține de creșterea copiilor între 3 și 6 ani. Acesta este palierul de vârstă pe care îl vizăm prin cursurile noastre actuale.
Pe parcurs vom crește vârsta și vom diversifica oferta de cursuri. Ne inspirăm foarte mult din comunitatea noastră. Luăm pulsul și vedem provocările pe care le au părinții din comunitatea Parentropolis și creăm produse noi, în funcție de aceste nevoi.
De asemenea avem parteneriate cu companii interesate de starea angajaților lor. Organizăm cursuri corporate pentru companiile care înțeleg că un părinte care se simte ascultat de compania unde lucrează devine mai productiv și dornic să se dezvolte. În plus, o relație armonioasă cu copilul, sau dimpotrivă una problematică, se vede și la serviciu.
Care sunt cele mai mari provocări ale părinților? Gestionarea relației cu tehnologia știu că este una dintre ariile în care Parentropolis oferă un real support.
Gestionarea relației cu tehnologia este într-adevăr problematică, mai ales în această perioadă în care cu toții petrecem mult timp cu ochii în ecrane, pentru job sau pentru școala online.
Cursurile și webinariile noastre abordează această problemă, iar informațiile sunt venite de la psihologul Marius Zamfir, cel care lucrează de peste 12 ani cu copiii care petrec prea mult timp la ecrane, dar și de la Laura Ion, în urma unor cursuri de specialitate în Online Safety for Kids.
Gestionarea emoțiilor copiilor este o altă provocare pe care o au părinții. Fie că vorbim despre copiii mici, care abia își descoperă emoțiile și nu știu cum să le înțeleagă, fie despre copii mai mărișori care intră în colectivitate și trebuie să se adapteze la noul mediu.
Informație este peste tot – cum reușim să o filtrăm, să o găsim pe cea avizată și potrivită nouă?
Într-adevăr se găsește foarte multă informație online, doar că sunt și foarte mulți oameni care nu au expertiza necesară. Noi ne alegem colaboratorii și produsele pe care le promovăm în așa fel încât să fie benefice pentru copii și de calitate.
Nu credem că avem rețeta perfectă pentru toate familiile, ci aducem informații corecte, iar cei care trec pragul orașului părinților își pot alege ce se potrivește familiei lor.
Unde vă găsim? Cum avem acces la programele Parentropolis?
Pe platforma Parentropolis.com se găsesc cursuri, articole, recomandări de cărți pentru copii și părinți, idei de joacă și printabile. Când achiziționezi un curs, webinar sau eBook primești acces în platformă unde poți urmări cursul, înregistrarea webinarului sau eBookul cumpărat în confortul casei tale, la orice oră. Toate produsele pe care le achiziționezi rămân în contul personal și te poți întoarce la ele ori de câte ori simți că ai nevoie să îți amintești cum să faci față unei provocări legate de cel mic.
Mi-a placut articolul, multumesc pentru postare 🙂