Bijuterii handmade unicat si o afacere bazata pe responsabilitate: AB Clockwork

Ea este în Timișoara, eu în București. Ea face bijuterii handmade unicat, eu scriu despre femeile antreprenor și afacerile acestora, oricât de mari sau mici ar fi ele. Cum ne-am întâlnit? Eu am găsit cândva pagina ei de Facebook și mi-am zis: “Handmade, cu mecanisme de ceas? Trebuie să scriu despre asta.” Dar până să scriu, în mijlocul unei discuții pe un grup din social media, eu și Amelia ne-am “întâlnit” întâmplător și ea a fost de acord să-mi acorde un interviu. Recunoscătoare sunt, ca de obicei, internetului și căilor universului care ne aduc împreună :).

 

Ladies and gents, Amelia Boncea și afacerea ei senzațională, AB Clockwork:

 

Numele tău îmi prevestește un om liber, nu știu de ce 🙂. Din totdeauna ai fost antreprenor sau ai ales acest drum cândva, într-un moment al vieții?

Da, sunt un om liber – în gândire, în felul în care trăiesc, în modul în care percep viața. Nu am fost de la început antreprenor. Am studiat muzică și jurnalism, am lucrat ca jurnalist, om de comunicare. Acum creez bijuterii handmade unicat, butoni, semne de carte cu piese de ceas, flori naturale presate, frunze, scoici, pietre, fixate cu rășină în baze metalice vopsite.

Cum a început afacerea ta și cum arată ea în prezent?

Totul a început întâmplator, acum vreo șapte ani, când am vrut să îi fac prietenului meu (actualmente soț) un cadou lucrat de mine. Mi-a plăcut să-l confecționez și mi-a plăcut cum a ieșit, așa că am mai lucrat câte ceva apoi. Au fost apreciate produsele mele și asta m-a încurajat să continui. În acea perioadă aveam un program destul de încărcat și am lucrat printre picături.

După ce l-am născut pe băiețelul meu, nu am vrut să mă mai întorc la program normal, de 8 ore, la birou. Am încercat o perioadă, dar nu mi-a mai plăcut. Atunci am decis să încerc să reiau ceea ce începusem cu câțiva ani în urmă. Am mai încercat, am mai testat, învățat și, de vreo doi ani, AB Clockwork merge în linie dreaptă.

Care a fost motivația principală pentru a renunța la locul de muncă și a continua cu mica ta afacere cu bijuterii handmade unicat?

Mi-am dorit foarte mult să am timp pentru băiețelul meu, să stau cu el, să facem lucruri împreună, să nu plec dimineața la serviciu și să mă întorc seara obosită, stresată etc., să apuc doar să fac mâncare, puțină ordine prin casă și gata ziua. Și asta am obținut. Sigur, încă îi aloc lui foarte mult timp și acesta este motivul principal pentru care proiectul se dezvoltă într-un ritm mai lent. Dar e alegerea mea și nu o regret niciun moment. Treptat, pe măsură ce băiețelul meu crește, am tot mai mult timp și va veni și momentul în care voi avea timpul necesar să fac tot ce mi-am propus legat de acest proiect, însă deocamdată nu sunt în punctul acela.

 

Lucrezi de acasă sau ai un atelier?

Momentan lucrez de acasă, deoarece îmi e mult mai comod așa. Am un copil mic și lucrez când se poate: seara/noaptea, după ce îl adorm, sau uneori în timp ce se joacă singur (evident, nu pentru mult timp), ceea ce mi-ar fi imposibil dacă nu aș lucra de acasă.

 

Ne poți descrie cum se face efectiv, pe etape, o bijuterie?

Sunt destul de mulți pași. Eu lucrez bijuterii cu flori naturale presate sau piese de ceas fixate cu rășină în baze metalice. Pentru cele cu flori presate, culeg florile, le presez, vopsesc bazele metalice, apoi așez florile in baze, amestec rășina, care e bicomponentă și o torn peste.

Poate pare simplu și rapid, dar nu e deloc așa. Florile trebuie presate rapid, cele mai multe nu rezistă nici 30 de minute. Dacă nu ajung să le presez imediat, se ofilesc, nu mai arată bine, nu le mai pot folosi. Și, dintre cele pe care le presez, folosesc cel mult jumătate, deoarece unele devin transparente, unele își pierd pigmentul, unele, pur și simplu, nu arată bine. Contează dacă e praf în zona în care cresc, umiditatea contează și alți factori.

Apoi, le așez în baza metalică, un proces foarte migălos: le aranjez, le tai, le aranjez din nou. Etapa în care torn rășina necesită, iarăși, foarte multă atenție, pentru că se poate strica piesa și nu mai am ce să îi fac, nu o mai pot repara ulterior. După care trebuie scoase bulele de aer.

La produsele cu piese de ceas sunt alte etape. Eu desfac ceasurile sau soțul meu (aceasta este o etapă la care mă ajută mult). Am niște șurubelnițe mici, mici, mici, lupă și alte ustensile necesare, apoi pun în cutiuțe piesele pe categorii; etapă care, deși nu s-ar spune, îmi ia foarte mult timp.

Apoi, la fel ca la flori, le așez în bazele metalice, le aranjez și rearanjez, până îmi place mie cum arată. Pentru mine contează foarte mult partea creativă, estetică. La fel de mult, însă, contează și detaliile. Eu sunt foarte meticuloasă și nu lucrez într-un ritm rapid, pentru a putea fi atentă la detalii. Îmi plac lucrurile bine făcute și cred că, deseori, detaliile fac diferența.

Ai un program ordonat sau lucrezi când ai timp și inspiratie?

Zilele mele diferă foarte mult una de alta. Sunt zile în care lucrez mai mult, zile în care îmi promovez pagina, altele în care merg la târguri de bijuterii handmade unicat/ festivaluri/ evenimente de gen. După cum spuneam, am un copil mic și încerc să petrec mult timp alături de el, așa că lucrez “atât cât pot duce”. Am avut și zile în șir în care până seara eram la târg, iar apoi lucram până noaptea târziu, pentru ca a doua zi să mă trezesc de la 7 și să o iau de la capăt.

 

Iti cunosc de mai multa vreme pagina – fabuloase sunt creatiile cu mecanisme de ceas! De unde a venit ideea de a include astfel de piese?

Ah, mulțumesc mult pentru aprecieri! E un sentiment absolut minunat să vezi/ auzi că cineva e încântat de ceea ce lucrezi. Mi-a plăcut mult curentul steampunk de prima dată când am auzit de el. Am ascultat muzică, am citit literatură, am văzut creații vestimentare steampunk (cu piese de ceas și nu numai) și de aici spre bijuterii a fost doar un pas, căci întotdeauna mi-au plăcut bijuteriile. Și acum, când creez eu, îmi cumpăr de peste tot. Numele afacerii a venit așa, firesc: AB Clockwork…

De altfel, cadoul acela despre care spuneam că am vrut să i-l fac soțului meu a fost o brățară din piele, steampunk (cu lanțuri, diverse piese metalice de ceas și nu numai), pentru ceas. Apoi am tot testat și am ajuns la rășină și piese de ceas, iar apoi flori.

 

Cum te simți în această etapă a vieții tale – cea în care ești femeie antreprenor?

Mă simt absolut grozav pentru că fac ceva ce îmi place mult și, după cum spuneam, îmi oferă anumite libertăți. Chiar dacă e mult de lucru la o piesă, chiar dacă e o muncă migăloasă, pe mine mă relaxează. Mă simt grozav pentru că îmi pot împărți timpul așa cum vreau eu.

Recunosc, de multe ori e greu, există incertitudinea financiară; nu te poți baza pe suma aceea fixă pe care, dacă ești angajat, o primești lunar; nu știi pe cât te vei putea baza lună de lună. Dar, chiar și așa, nu regret nici un moment alegerea făcută. Sunt multe alte lucruri care compensează.

AB Clockwork a pornit ca un hobby. Acum e, să spunem, un proiect care merge spre afacere. Nu am încă timpul necesar să mă ocup de tot ce ar trebui. Văd proiectul dezvoltându-se, așa cum s-a întâmplat de când am început. Cu siguranță, când îi voi aloca mai mult timp, constant, se va dezvolta pe măsură.

Concurența este mare pe segmentul de bijuterii handmade. De ce te-ar alege pe tine potențialii consumatori?

Concurența mare nu reprezintă un dezavantaj sau un factor de risc, dimpotrivă. Te diferențezi de alții prin produsele pe care le creezi. Mai sunt artizani/ designeri/ artiști care lucrează cu piese de ceas, flori naturale sau alte piese și rășină. Însă eu am un stil propriu, lucrez într-un anume fel și nu mă sperie că și alții lucrează cu aceleașii materiale sau lucrează bijuterii handmade, căci fiecare are (sau ar trebui să aibă) un stil personal. Clienții mă aleg tocmai datorită acestui stil personal, pe care îl apreciază, precum și datorită faptului că produsele mele sunt foarte atent și îngrijit lucrate.

 

Sunt apreciate afacerile handmade in Romania?

Sunt apreciate. Nu de marea masă, dar există tot mai multe persoane care apreciază lucrurile făcute de mână, care sunt altfel decât cele de serie. Numai că e încă o nișă și, ca orice lucru de nișă, e greu să ajungi la această categorie de clienți.

 

Care sunt lipsurile, ce ar trebui făcut de către cei de mai sus ca să vă fie mai bine?

O, multe ar trebui făcute. În primul rând, o legislație de natură financiară care să sprijine astfel de afaceri, mai ales la început de drum. Apoi, statul ar putea, prin anumite măsuri, concrete și palpabile, să vină în sprijinul nostru. Din păcate, e foarte greu, atât să pornești la drum, cât și să reziști în timp pe o piață plină de chinezisme ieftine. Greu, dar nu imposibil.

 

Cine sunt clientii tai si cum ii gasesti?

Clienții mei, îmi place să cred, sunt oameni care au un anumit simț estetic și apreciază lucrurile de calitate. Sunt clienți care comandă online, sunt clienți de la târguri/festivaluri la care particip. Foarte mulți dintre ei revin, am clienți care au revenit de multe ori si au deja ”colecții” AB Clockwork acasă.

M-am bucurat să primesc propuneri de colaborare de la diverse site-uri, însă, din pacate, deocamdată, nu le pot onora, căci nu am timpul necesar să îmi fac un stoc serios pentru a putea porni astfel de colaborări.

AB Clockwork este un proiect care se dezvoltă în ritmul pe care mi-l permit eu acum. Lucrez cu drag la fiecare piesă. Sunt piese unicat, în sensul că nu creez două produse diferite la care să aranjez identic piesele de ceas. De altfel, nici nu îmi doresc asta. La fel, fiecare floare este unică, așa că nu vor fi două piese absolut identice. Pe lângă partea creativă, sunt foarte atentă la detalii. Am pornit la drum din dorința de a face altceva, de a avea o anumită libertate și a crea ceva singură. Mă bucură de fiecare dată când primesc reacții entuziaste de la clienții mei, pentru că, dincolo de plăcerea de a lucra, până la urmă, lor le sunt adresate piesele și aprecierea lor contează cel mai mult.

Exista sezonalitate in acest gen de business?

Nu există neapărat sezonalitate. Sunt clienți care iau pentru ei, sunt clienți care iau pentru a le dărui prietenilor cu anumite ocazii. Iar zile de naștere sunt pe toată perioada anului. Sigur, înainte de Crăciun și, în general, de sărbători, este o perioadă mai prielnică, însă nu există neapărat perioade ”moarte”.

 

Care sunt momentele în care știi sigur că ceea ce faci, faci bine?

Reacțiile clienților sunt priceless. De foarte multe ori, după o comandă online, clienții îmi scriu mai mult decât apreciativ, îmi spun că, în realitate, bijuteriile arată mult mai bine decât în fotografii. La fel, e așa de fain, la un târg, să vezi trecând pasiv un om prin fața ta, pentru ca, apoi, să facă doi pași în spate, cu un zâmbet mare pe față și un ”uau, ce frumuseți!”. Astfel de reacții mă ung la suflet, mă încarcă pozitiv și mă ajută să trec peste momentele mai grele și să merg mai departe. În plan practic, sunt foarte mulțumită pentru că sunt propriul stăpân și îmi pot împărți timpul (aproape) cum vreau.

 

Cine e stalpul tau atunci cand nu mai poti?

Au fost perioade grele, sunt și sunt convinsă că vor mai fi. Am susținerea totală a soțului meu, iar asta m-a ajutat mereu să merg mai departe. Nu știu dacă aș fi reușit, dacă el nu mă încuraja și susținea, chiar și când eu nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului. Uneori eu nu o văd, dar el o vede. În plus, mă ajută și practic la unele etape de lucru, spre exemplu, îmi caută, cumpără și desface ceasuri, îmi duce uneori coletele, stă uneori la târguri. Toate astea contează mult.

 

Ce recomanzi celor care se gandesc sa inceapa o afacere?

Depinde de afacere. Nu pot da sfaturi celor care cumpără un produs și apoi îl revând, la preț mai mare, pentru că nu mă pricep la asta. Acum foarte mulți lucrează handmade. Dar depinde și cum o faci. Nu e suficient să spui că un lucru e făcut de mână. Și în zona asta sunt multe lucruri de slabă calitate sau de un bun-gust îndoielnic. Cred că acestea sunt primele lucruri la care ar trebui oricine să fie atent. Plecând de la această premisă, celor care lucrează cu mânuțele lor, le sugerez să își găsească publicul țintă, să încerce să se perfecționeze, să testeze, să insiste și să își adune toată energia și răbdarea pe care le au.

 

Pentru persoanele care au citit articolul, voi oferi o reducere de 10% la prima comandă, indiferent de valoarea acestuia. Puteți beneficia de reducere folosind codul tuincentru.ro. Pagina mea de Facebook este https://www.facebook.com/abclockwork/.

Ofera, te rog, Like & Share daca ti-a placut articolul.
fb-share-icon0
Tweet 20
Written by
Adela Ionita

Salut! Sunt Adela Ioniță și sunt *Productivity Coach pentru vieți împlinite*, ceea ce înseamnă că ajut oamenii să oprească *procrastinarea* și să trăiască viața la timp.

1 Comment

  1. Pingback: Pe vremea când artipic era AB Clockwork - Artipic.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.