Antreprenoriat la feminin. De ce cred ca poti fi o femeie de afaceri

Exista oameni care stiu de cand jucau sotron ca vor deveni antreprenori si oameni care isi descopera pe parcurs aceasta inclinatie. Exista angajati care, o data dezamagiti de mediul corporatist, se orienteaza catre antreprenoriat si angajati demotivati care vor cu orice pret sa scape de serviciul monoton si sa porneasca o afacere pe cont propriu, avand convingerea ca le va fi mai bine in postura de “propriul sef”.

Cu alte cuvinte, sunt multe circumstante care te pot trimite spre antreprenoriat. Totul este sa fii convinsa ca asta iti doresti tu, nu cei care te influenteaza sau cei pe care vrei sa ii impresionezi si sa crezi cu adevarat ca vei reusi sa cladesti si sa cresti o afacere de succes.

Asadar, de ce cred ca poti reusi in antreprenoriat:

Poti fi un antreprenor de succes pentru ca iti doresti sa fii asa. Ce ai tu si n-au ceilalti? Multe.

In primul rand, ai stabilit deja ca vrei sa fii antreprenor, deci ti-ai trasat drumul si ai inceput sa te documentezi serios despre ce presupune antreprenoriatul si cum poti sa ai succes. De acum te concentrezi doar pe acest scop, fara ca altceva sa iti distraga atentia. Ai uitat de televizor, de newsletterele care doar consuma timp, de scroll-ul fara de sfarsit pe Facebook si te concentrezi numai pe acest scop.

Dupa ce ai luat decizia, ti-ai asumat riscurile antreprenoriatului si esti sigura ca le vei face fata fara sa te descurajezi in momentele critice. Esti constienta ca intr-o afacere proprie tu vei raspunde de intreaga sa evolutie si ca trebuie sa lupti pentru supravietuirea ei, asa cum nu o vei face la niciun job platit cu salariu fix, pe care l-ai primi indiferent de cresterile sau pierderile companiei. Dar nici nu te vezi lucrand intr-un birou corporatist. Tu esti altfel.

Apoi, inveti in fiecare zi despre antreprenoriat si despre cum sa conduci bine o afacere, cum sa atragi clientii, cum sa cresti vanzarile, cum sa administrezi bugetul companiei. Esti in permanenta receptiva la nou si la ce pot altii sa te invete, fara sa ai pretentia ca le stii pe toate. Cand ti-ai propus sa devii femeie antreprenor, ai inceput sa inveti de la alti antreprenori de succes, cum au reusit ei, cum gandeste un antreprenor si ce calitati trebuie sa ai ca sa poti deschide si conduce o afacere. In urma lecturii ai concluzionat ca esti “entrepreneur material” si esti convinsa ca asta trebuie sa faci de acum inainte.

Nu cauti scuze si vinovati pentru insuccesul tau in a gasi ideea de afaceri, finantarea, sediul, echipa potrivita. Ai facut multe incercari, ai avut esecuri dar nu ai capitulat. Tu te descurci cu ce ai si nu te plangi. Vrei sa faci totul prin fortele proprii si sa detii controlul intregului proces.

Nu iti place sa iti asumi riscuri mari. Risti numai atat cat iti poti permite sa pierzi, astfel incat sa nu iti irosesti toti banii intr-o idee care poate nu va merge. Ai inteles bine sfaturile celor care spun ca in afaceri trebuie sa iti asumi riscuri. Ti le asumi, dar calculat, astfel incat sa nu iti destabilizezi bugetul.

Creezi parteneriate, nu prietenii. Furnizorii, clientii, proprietarii spatiilor pe care le inchiriezi, colaboratorii – cu totii sunt doar parteneri de afaceri si asa raman, chiar daca lucrati impreuna de 10 ani. Profesionalismul in business tine cont si de acest aspect, iar tu, ca si femeie de afaceri, ai un statut aparte.

Esecul nu te descurajeaza. Din contra, te ambitioneaza sa gasesti alte solutii mai bune, inovatoare si, in loc sa te refugiezi intr-un colt, alegi sa muncesti mai mult ca inainte pentru a depasi situatia dificila si a atinge din nou succesul.

Esti Tu in centrul vietii tale si esti constienta ca succesul, bunastarea, multumirea de sine nu apar pur si simplu. Stii ca pentru a te bucura de tot ce iti ofera viata, trebuie sa muncesti mai intai si sa obtii o siguranta financiara care sa iti ofere confortul si libertatea de a trai asa cum iti doresti. Transforma acum Pasiunea ta in Afacerea ta si indeplineste-ti visele! Ai toate calitatile ca sa reusesti!

Ofera, te rog, Like & Share daca ti-a placut articolul.
fb-share-icon0
Tweet 20
Written by
Adela Ionita

Salut! Sunt Adela Ioniță și sunt *Productivity Coach pentru vieți împlinite*, ceea ce înseamnă că ajut oamenii să oprească *procrastinarea* și să trăiască viața la timp.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.