Prime Time Events. Cand un drum greu aduce o recompensa pe masura efortului

Am cunoscut-o pe Dana Bobeanu de la Prime Time Events prin intermediul Social Media – acest spatiu care face atat de mult bine cand il folosim cum trebuie. Dana a cladit de la zero un business ce implica multa responsabilitate, dedicare maxima si abilitati excelente de intelegere a oamenilor, a nevoilor acestora si, apoi, de oferirea solutiilor perfecte.

Si mai face ceva extraordinar Dana: sustine comunitatea mamelor care lucreaza de acasa, colaborand cu acestea la majoritatea evenimentelor sale. Am avut marea placere sa ii aflu povestea si bucur mult sa v-o pot prezenta si voua. Urmeaza un interviu asa, ca de la mama la mama :).

Cine esti tu?

Eu sunt Dana Bobeanu, mamica de Patrick si de Prime Time Events si sotie de Alin. Ma apropii vertiginos de varsta de 30 de ani, insa asta nu ma sperie absolut deloc :). Sunt om sufletist, saritor si naiv. Mult prea naiv cateodata. Si sunt foarte spontana –clar, una dintre trasaturile mele definitorii.

8 ani in corporatie. Cum ai ajuns sa lucrezi in mediul corporatist?

N-a fost deloc greu. Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu independenta si sa am activitate. Am stiut de mica faptul ca voi lucra inca de la terminarea liceului, iar soarta a fost darnica. Mama mea, corporatista de 20 ani, m-a sustinut in incercarea mea de a obtine un job la compania pentru care lucra la vremea respectiva. Astfel ca, dupa ce am dat BAC-ul si am profitat putin de vara si de ridicarea presiunii examenelor, m-am angajat. Aveam, in sfarsit, salariu si, cand am vazut contractul, am zis doar atat: “peste 3 luni merg la banca sa fac un credit pentru masina”. Si asa am facut.

De ce ai renuntat apoi?

Aici se lasa cu durere si lacrimi. Mereu povestesc cu dificultate. Cand m-am angajat eram deja studenta in primul an la Marketing. Dupa Marketing, am mers si la Jurnalism. Faptul ca lucram in trei schimburi m-a ajutat enorm si doar asa am putut absolvi cu brio cele doua facultati. Nu ma plang, am facut facultatile dorite, insa la lucrurile nu stateau bine.

Departamentul la care lucram era de IT, unde nu credeam ca voi ajunge vreodata si nici nu-mi doream. Imi placea matematica, insa nu mi-am dorit niciodata un job tehnic. Lucram dupa proceduri, ca un robot. Nu am avut perioada de training si am fost nevoita sa invat de la colegi sau din zbor. Mie imi place sa ma implic, sa-mi storc creierii si sa ma agit. Acolo nu aveam de ce, doar urmam niste etape, mereu aceleasi. Nu mai spun cat de greu imi era sa dau randament dupa miezul noptii.

O alta parte dureroasa a fost faptul ca, prin natura departamentului, 90% dintre colegi erau barbati. Nu am reusit niciodata sa ma fac apreciata pentru ca eu, in general, nu pot invata cu forta ceva ce nu-mi place. Mereu plangeam acasa pentru ca realizam ca nu imi pot arata adevarata valoare. Ei, toate astea adunate m-au facut sa traiesc un adevarat cosmar. Greseam des, primeam reprosuri. In toti cei 8 ani mi-am cautat altceva de lucru.

Ce s-a schimbat si te-a determinat sa te indrepti spre antreprenoriat?

Sa nu uitam ce spuneam mai devreme, ca opt ani am avut un job pe care nu l-am iubit. De aici si dorinta de a face altceva. Si ce altceva sa fac, decat ceva ce iubesc? “Si ce iubesc?”, m-am intrebat. Iubesc sa organizez, sa sortez, sa tin agende, sa pun chestii cap la cap, sa fac pe secretara :). Am luat in calcul si faptul ca am avut seminar de “Organizare evenimente” in facultate si gata, un pas a mai fost.

Am decis sa imi deschid propriul business. A contat foarte mult si faptul ca sotul m-a sustinut mereu. I-am spus ca mi-as dori sa nu ma mai intorc la jobul “corporatist”, iar el a crezut in visul meu si m-a sprijinit financiar. Astfel am decis sa infiintez Prime Time Events, o firma de organizare evenimente mici si mari. Pe langa asta, un alt motiv pentru care am decis sa-mi fiu propriul sef, a fost starea de sanatate a celui mic. Mi-am dorit sa pot pleca de la firma in orice moment atunci cand are nevoie de mine.

Povesteste-mi putin ce s-a intamplat in cei doi ani de concediu de crestere a copilului.

Pai… primul an nici nu l-am simtit, a trecut ca trenul care nu opreste in statie. Am stat acasa cu cel mic. Legat de firma, am reusit sa ma ocup doar de partea birocratica. In prima parte a celui de-al doilea an au inceput lucrurile sa se miste: am facut pagina de Facebook, site-ul, am inceput sa strang furnizori, sa negociez preturi. Toate astea cu piticul dupa mine.

Cand Patrick avea un an si jumatate am decis sa il ducem la cresa. Eram foarte obosita si incarcata psihic si aveam nevoie de asta. L-am dus, s-a acomodat repede, deja mergea foarte bine. Insa, la scurt timp, a inceput sa faca brosite dese si puternice, uneori ducand la pneumonie. In a doua jumatate a celui de-al doilea an, am condus firma cu cel mic mai mult acasa. Nu reuseam sa-l tin o luna intreaga la cresa. La pneumonia din noiembrie ne-am internat o saptamana, a stat cu perfuzie cu cortizon timp de o saptamana.

Apoi, in noiembrie si decembrie nu l-am mai dus la cresa, l-am retras. In aceste doua luni, imi tot scria o fata care isi deschisese cresa la noi in cartier. Era o cresa cu 2-3 copii, intr-un apartament inchiriat. Ea avea grija de copii, mama ei gatea. I-am spus frumos ca nu cred ca voi duce piticul, dar i-am promis ca o voi vizita. Am fost cu piticul acolo, sa vizitam si am decis sa il duc 2 zile de proba. Aveam de gand sa il tin pana la sfarsitul anului acasa, eventual si in ianuarie.

De sarbatori s-au imbunatatit lucrurile, iar din ianuarie l-am dus la ele. Ulterior, s-au mai inscris copii si au fost nevoite sa inchirieze casa la curte, ca sa aiba mai mult spatiu si sa ii poata scoate afara. Eram convinsa ca iar se va imbolnavi si ca il voi retrage si de acolo. Doar ca am inceput si tratamente naturiste, pe langa cele medicamentoase, iar bronsitele s-au rarit.

Tot in ianuarie i-am descoperit alergia la proteina din laptele de vaca si am scos absolut toate lactatele din alimentatia lui. De aici si starea lui imbunatatita. Daca descopeream mai din timp, poate nu se mai imbolnavea asa des. Poate il aveam la prima cresa. Poate, poate, poate. Dar eu functionez pe principiul “absolut nimic in viata nu este intamplator”.

Ce asteptari aveai de la viitorul tau business inainte sa ii pui bazele?

Oh, aveam asteptari ceva mai mari. Dar nu am fost realista. Nu am luat in calcul viata impartita in o mie de directii dupa ce apare copilul. Vizitele nenumarate la medic, internarile, statul acasa cu cel mic, toate au contribuit la infranarea activitatii la birou. Imi place sa spun despre mine, ca si antreprenor, ca “eu sutez, eu dau cu capul”. Mi-ar placea sa am ajutor, o asistenta, insa cred ca as innebuni-o 🙂 ). Imi spunea cineva ca o firma pusa pe picioare de la zero aduce profit abia dupa trei ani. Au trecut abia doi, mai am unul si o sa pot sa ii cumpar si eu sotului un cadou din banii mei, nu din ai lui :).

Ce este cel mai greu cand lansezi o afacere?

Sunt mai multe raspunsuri posibile. Poti intampina: lipsa sprijinului familiei, lipsa suportului financiar, lipsa informatiilor potrivite. Uite, eu m-am batut cu pumnul in piept ca voi putea sa fac de toate. Nu a fost chiar asa. La doi ani de la infiintare, site-ul este in plina restructurare. Voi lasa active doar serviciile pe care le consider profitabile. Este foarte greu sa cauti ajutor de unul singur si sa le rezolvi pe toate. Eu, cel putin, cred ca as fi fost cateva trepte mai sus daca mai aveam un asociat.

Cat a contat pentru tine sustinerea, respectiv descurajarea celorlalti?

De descurajare nu am avut parte, din fericire. Toti cei din jurul meu au contribuit cu sustinere. Inca de cand am infiintat firma il las pe cel mic la mama mea atunci cand consider ca am ceva de rezolvat si nu pot merge cu el in carucior sau in sistemul de purtare. Inclusiv la Registrul Comertului am fost cu el in brate, am stat o ora la coada. Noroc cu SSC-ul. Am fost si la 2-3 intalniri cu clientii in compania lui. De sot, ce sa mai spun, ca el duce tot greul din punct de vedere financiar in perioada asta si nu mi-a propus niciodata sa renunt.

Cum ai spune ca esti acum, ca femeie antreprenor, fata de tine, cea care lucra pentru o companie?

Atat spun: cand pun seara capul pe perna si trag linie la finalul coloanei de satisfactii, rezultatul nu mai este zero. Multa vreme mi-a fost greu sa accept ca nu mai lucrez in corporatie, ma obisnuisem sa traiesc in agonie, parca imi acceptasem soarta. Nici nu mai stiu numarul interviurilor la care am fost in toti cei opt ani. La multe ma duceam stiind deja ca nu voi fi acceptata, pentru ca asa imi era scris, sa mor in corporatie. Acum… acum e altceva, sunt alt om. Un om mai calculat, mai constient, mai raspunzator de actele mele.

O viata traita din plin inseamna…

Pentru mine o viata traita din plin inseamna sa calatoresc mult, sa plec de acasa in fiecare weekend. Sa nu stau. De ce sa stau, cand pot face ceva placut? Un alt principiu pe care functionez este “traieste clipa”.

Prime Time Events este singurul proiect antreprenorial? Ai inceput cu el sau au fost si alte incercari?

Da, este singurul. Pai cand sa fi facut altele? 🙂 Noroc cu copilul.

Ce ofera agentia ta? Pentru ce te-ar contacta potentialii clienti?

Agentia mea ofera un lucru extrem de important si pe care cu greu il mai gasim in ziua de astazi, cand toti suntem pe fuga: TIMP CU FAMILIA. Imi place sa cred ca, atunci cand eu lucrez, clientul sta la povesti cu cei din jur. Uite, miresele, de exemplu. O mireasa care lucreaza cu mine trebuie doar sa-mi raspunda la telefon; pastreaza legatura doar cu mine. In rest, eu ma ocup de tot. Prime Time Events mai ofera ceva la fel de important: DARUIRE. Iti poti imagina cu cat drag lucrez acum, nu? Imi place atat de mult ceea ce fac, incat nici nu mai simt ca muncesc.

Sfat pentru cititori: deschide o afacere daca…

Deschide o afacere daca ai sustinere financiara si daca iti doresti cu adevarat sa faci acel lucru.

Nu deschide o afacere daca…

Nu deschide o afacere daca vrei sa vinzi rosii pe aceeasi strada cu alt vanzator de rosii.

Cum sa nu va placa povestea ei? N-are cum :). Dana este minunata, v-am spus de la inceput. Nu uitati sa o contactati pentru eveimentele voastre viitoare: