Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, nu-i așa? Ne place să depănăm amintiri despre diferite perioade frumoase din viața noastră, mai ales dacă acele momente sunt unice sau rare. Atunci când ele se întâmplă, am vrea să putem înregistra tot, în aparat și în minte, astfel încât să nu uităm nicio secundă din acele clipe care ne umplu de viață.
Îmi place să cred că trăim pentru bucurie și îmi place să păstrez bucuria de-a lungul timpului. O sursă de bucurie este, pentru mine, tona de poze pe care o avem cu copiii noștri, poze organizate pe foldere, vârste, evenimente. Mă uit din când în când și râd, și îmi amintesc și mă încarc cu mult bine.
Îmi place să am fotografii de familie, iar atunci când întâlnesc fotografi care ne ajută cu asta, le sunt foarte recunoscătoare că au ales să ne dedice timpul lor, nouă.
Am vorbit cu Nicoleta Tonceanu, mama a trei copii care conduce, împreună cu soțul ei, nu doar familia, ci și Little Sunshine Studio – studioul foto dedicat familiilor. Dacă nu v-ați gândit până acum să realizați o ședință foto, vă las interviul de mai jos pentru a vă convinge. 🙂
—
Cum a luat ființă Little Sunshine Studio și cine l-a creat?
Eu și soțul meu suntem pasionați de fotografie de multă vreme. Ne-a fost ușor să transformăm această pasiune într-o ocupație full-time, mai ales după toată pregătirea pe care am făcut-o în domeniu. Initial am inceput cu fotografia de botez, poate și pentru că ne regăseam foarte mult în această etapă, părinți fiind și noi.
Pentru că ne-a plăcut foarte mult să lucrăm cu cei mici, ne-am gândit că am putea încerca și fotografia de studio. Cred că se înțelege că ni s-a potrivit de minune 🙂 Acum avem posibilitatea de a oferi clienților noștri o multitudine de pachete și servicii foto.
Care sunt tipurile de servicii foto pe care le oferiți la Little Sunshine Studio?
Pe scurt, putem spune că ne ocupăm cu fotografia de familie. Suntem specialiști în ședințe foto de maternitate, ședințe foto de nou-născut, ședințe pentru bebeluși, care pot fi fotografiați între 3 și 12 luni, smash the cake (un tip de ședință pentru sărbătorirea primului an, ședințe foto outdoor.
Ne stăduim să creăm amintiri minunate pentru familiile care au încredere în noi.
Cum de v-ați orientat spre fotografia de maternitate și nou-născut?
Am început cu fotografia de nou-născut și încet-încet am diversificat serviciile pe care le oferim. Fotografia de maternitate a fost unul dintre tipurile de ședințe foto care ne-a atras foarte mult. Maternitatea este o perioada cu adevărat specială (am trecut de trei ori prin ea, deci stiu ce vorbesc : ) ) și, din punctul meu de vedere, este important ca femeile să se simtă speciale în timpul sarcinii.
Am descoperit că aceste ședințe foto sunt o adevărată bucurie pentru părinți, iar mamele, în special, sunt extrem de emoționate că pot păstra amintiri atât de frumoase. Din acest motiv, am fost siguri că acesta e drumul nostru și că astfel putem contribui la fericirea familiilor care ne calcă pragul.
Ce anume vă inspiră vouă fotografia de nou-născut?
Fotografia de nou-născut este specială. Este vorba de a oferi tinerilor părinți amintirea unei perioade care trece atât de repede. Bebelușii cresc fără să-ți dai seama și trăsăturile nou-născuților se schimbă de la o zi la alta. Crearea unor amintiri ce în timp vor deveni de neprețuit este o șansă extraordinară.
Care sunt locurile sau decorurile în care putem ține ședințele foto?
În afară de studioul nostru primitor, facem ședințe foto în zone mai puțin aglomerate din parcuri sau, în funcție de sezon, în diverse lanuri (floarea soarelui, lavandă, maci).
Copiii sunt încântați când mergem în aer liber și pot să se și joace în voie prin ”decor”.
Fotografiile voastre au un ”aer” aparte, dar nu îmi dau seama ce vrăji faceți acolo. Care e stilul vostru, cum sunt personalizate fotografiile?
Ne place să surprindem oamenii așa cum sunt, reali, cu trăsăturile lor, fără multe intervenții care i-ar putea îndepărta de la aspectul lor natural. Chiar și atunci când prelucrăm pozele, suntem atenți să păstrăm naturalețea.
În oricare dintre tipurile de ședințe foto, ne focusăm pe subiect. Deși avem și cadre cu recuzita mai bogată, în principal fotografiile sunt simple, iar toată atenția se duce spre bebeluș sau spre viitoarea mămică.
Care sunt materialele pe care le oferiți, la final, clienților?
Am creat mai multe pachete, astfel încât putem acoperi diverse solicitări. Materialele oferite depind de pachetul ales și le discutăm împreună, înainte de a începe colaborarea. Sunt pachete în care clienții primesc doar fotografii în format digital, dar avem și pachete în care se primesc toate fotografiile printate sau chiar un album foto.
Dacă vrem să venim la studio, unde vă găsim?
Studioul nostru este localizat în București, în Sectorul 4, pe Drumul Binelui din zona Carrefour Arena. Ne place să credem că numele străzii nu este întâmplător 🙂
Vă așteptăm oricând, cu drag, la noi!
Până atunci, vă invităm să ne vizitați și
online:
https://www.facebook.com/littlesunshinestudio
sau direct la telefon:
0724 358 814
și prin email:
contact@littlesunshine.ro