Tu in centru
“Nu am ajuns arhitect. Am ajuns libera.” Afacerea de succes intemeiata pe dorinta de libertate

“Nu am ajuns arhitect. Am ajuns libera.” Afacerea de succes intemeiata pe dorinta de libertate

0 Comments 🕔06.mai 2018

Exista oameni care ne fascineaza de la primele cuvinte pe care le rostesc, de la prima privire pe care ne-o ofera sau chiar prin simpla lor prezenta. Sunt acei oameni care au ceva unic, cei inzestrati sau incercati de viata, cei care nu s-au suparat si n-au plecat atunci cand a fost greu. Va invit sa o cunoasteti pe Linda MaryAnn si sa o lasati sa va inspire:

Ai construit o afacere in domeniul artei, intr-o tara in care e tot mai greu sa fii antreprenor. Cand a inceput totul?

Am inceput aceasta activitate cu mult inainte de a ma descoperi ea pe mine. Desenam si pictam inca din copilarie dar ai mei nu au avut curajul de a ma indruma spre aceasta directie, asa ca m-am regasit in acest domeniu abia in timpul facultatii. Pictam cercei si cateva medalioane. Apoi, mi-am luat inima in dinti intr-o perioada foarte tulbure a vietii mele si am pictat un tablou. 2008. De atunci, am descoperit gustul picturii si am inceput sa experimentez insa abia de 5 ani s-a conturat ca idee de afacere si de 3 ani este bine pozitionata. 

Te-a ajutat sau incurajat cineva in momentul in care ai decis sa-ti transformi pasiunea in afacere?

Sunt mai mult un lup singuratic :), o neinteleasa. Familia mea nu a stiut ce fac multa vreme :). Banuiau cred, insa o vedeau doar ca pe o pasiune. Ma intretin singura de ceva ani, asa ca am crescut copilul asta al meu fara un ajutor. Asa, incet, incet, dar sigur.

Nu am avut exemple apropiate de femei ce au renuntat la locul de munca pentru a deschide afaceri. Femeile din familia mea au avut joburi normale, de economist. Strabunicul meu a fost un antreprenor, insa nu am prins foarte mult din acea viata a sa; era deja la pensie cand am aparut noi, stranepotii. Provin dintr-o familie de intelectuali, dar poate antreprenoriatul imi este in gene, cine stie?

Am fost mereu o rebela; in sinea mea mi-am dorit libertate, independenta financiara si am avut un singur tel: sa creez o afacere care sa imi aduca aceasta independenta. Initial, nu am vazut din pictura o oportunitate de business. Nici nu ma gandeam. La acea vreme imi doream sa cresc intr-o corporatie, ca orice tanar de altfel. Insa, cand am vazut cata fericire aduc in jur prin munca mea, am zis ca trebuie sa fac asta zi de zi, nu doar ocazional.

Dar mereu a fost vorba de arta. Imi doream sa fiu arhitect cand eram mica.
Pentru mine, a fi arhitect era egal cu libertatea de a desena oriunde. Si asta am vrut.
Nu am ajuns arhitect. Am ajuns libera … cred.

Pana la urma, afacerea ta s-a concretizat in realizarea de pahare de nunta pictate. Te-ai inspirat de undeva pentru aceasta idee de afaceri?

Desigur. Nu am inventat eu ideea de pahar de nunta pictat, ci am vazut-o in afara, intr-o excursie. Si am zis: de ce nu? Eu nu pot? Ba pot. Si de atunci totul este o provocare, iar cea mai mare este sa cresc afacerea, sa caut si sa gasesc solutii, oameni care sa se alature visului meu.

Ai reusit sa ai afacerea ta: ARTelier de pictura. Cum te simti ca si femeie antreprenor?

Ca femeie antreprenor ma simt bine. Puternica. Imi doresc sa o fi facut mai devreme. Insa nu aveam nici curajul, nici nebunia si nici cunostiintele necesare pentru a reusi sa duc pe picioare o mica afacere. Imi doresc ca asta sa vada fetita mea in mine: o femeie puternica si sigura pe ea. Desi sunt momente in care ma simt depasita, am un stil proactiv si reusesc sa gasesc solutii cam la toate impasurile intalnite.

Dupa atatia ani cred ca ai trecut prin toate etapele. Cum se intrevede viitorul?

Da. Au fost urcusuri si coborasuri, momente in care am zis Stop, momente in care nu mai vedeam cum pot reusi sa traiesc din arta si cum sa ma ridic. Am avut cateva schimbari de macaz, dar… iata-ma aici: lucrand zi de zi in atelierul meu :). In viitor, imi vad afacerea dezvoltata frumos, cu o echipa frumoasa. Ca o mica sueta de prieteni, ce impartasesc aceleasi vise si dorinte si se sprijina in cresterea unui vis. Sper la un atelier mare, cu o echipa si multe proiecte si provocari. Nu imi doresc rutina :).

Un moment frumos, un sentiment unic pe care il ai doar datorita antreprenoriatului?

Sentimentul unic este acesta: ca pot sa imi beau cafeaua cand vreau, unde vreau si cu cine vreau :). Aaa…si Acela cand ma suna un client si imi spune ca nu isi doreste altceva, decat ceva pictat de mine :).

Daca ai incepe din nou, ai face ceva diferit?

Sincer? Nu. Tot ce am facut, am facut incet, construind pas cu pas. Poate as gasi un partener de drum mai devreme, sa nu mai duc totul singura. In rest, nu as schimba nimic. Totul a fost cu un sens: si greseli si realizari.

In Romania se poate trai din handmade?

Eu cred ca da. Atata timp cat ai un plan bine pus la punct, stii ce vrei si cum vrei, stii care iti sunt punctele slabe si te dezvolti continuu, da. Insa pentru a ajunge sa traiesti din asta trebuie sa fii perseverent si sa iti cunosti atat de bine afacerea si produsele, incat sa le poti descrie si la 12 noaptea, daca te intreaba cineva. Si sa o faci cu pasiune – de acolo gasim forta de a trece peste toate obstacolele.

Cum este latura legislativa in acest domeniu, cat de greu este sa lucrezi “in siguranta” in Romania si care sunt cele mai mari provocari in industria handmade?

Cred ca partea legislativa este provocarea cea mai mare pentru un antreprenor in Romania. Faptul ca nu exista o siguranta si ca toate se schimba de la un an la altul. Este greu sa iti gasesti un echilibru si uneori chiar pare ca nu exista. Mai ales in industria handmade, este destul de greu de razbit.

Avem in primul rand lupta cu mentalitatile. Mult timp, cand consumatorul auzea de lucrat manual, asocia imediat cu imaginea de imperfectiune, de lucru slab. In timp insa, am reusit, noi cei care lucram manual, sa schimbam imaginea aceasta gresita. Nu te protejeaza legea nici pe partea de recunoastere. Din pacate, proiectele se pot copia foarte usor, fara a putea face ceva pentru a preintampina asta. Si de aici, practic incepe greul in viata asta, a antreprenoriatului pe partea handmade.

Trebuie sa fii suficient de inteligent si creativ pentru a gasi mereu idei noi, adaugiri si functiuni noi, inedite, produselor tale. Atata timp cat te poti reinventa, unui copiator ii va fi foarte greu sa tina pasul. Este important sa nu stai pe loc si sa te plafonezi. Asta, suprapus peste legile in continua schimbare, te aduc intr-o furtuna permanenta in care tu, ca si antreprenor, esti nevoit sa fii creativ, rapid, informat.

Este important sa detii informatia si sa nu te amagesti ca poti trai in bula ta, neinteresandu-te de ce se intampla in tara. De multe ori aud asta: multi artisti refuza sa fie la curent cu schimbarile economice si politice sub pretextul ca nu ii afecteaza. Gresit. Ne afecteaza foarte mult. De la cresterea preturilor, a taxelor, a declinului politic ce se vad foarte bine in puterea scazuta de cumparare a oamenilor, pana la taxele ce le platim si care nu se revad nicaieri in investitiile si infrastructurile existente. Ne afecteaza ca furnizorii de materiale nu au o putere mare de aprovizionare, pana la faptul ca transportul in tara noastra este foarte scump si desi ne aflam intr-o uriasa piata libera (UE) ne este greu sa exportam lucrarile noastre catre alte tari, datorita lui. Sunt multe cheltuieli atunci cand ai o afacere. Cheltuieli ce nu duc mai departe intr-o viata tihnita si sigura.

Hai sa vorbim despre cateva produse ale ARTelier de pictura. Cum arata ele, ce reprezinta?

Sigur, detaliez mai jos o mica parte din realizarile mele si vreau sa ofer o reducere de 10% pentru toate comenzile la care se va mentiona codul tuincentru.ro; bineinteles, valabila pentru orice produs din portofoliul existent sau personalizat.

Pahare pictate pentru nunta

Pahare pictate manual pentru nunta sau botez, in stil traditional, ce prezinta nuante si modele ale zonelor populare ale tarii. Fiecare costum popular este documentat, atat cat se gaseste despre traditia nuntii. Paharele sunt de sticla sau sticla cu continut de cristal de Bohemia, pictate cu vopsele speciale pentru sticla. Pahare pictate manual cu decoruri fantezie sau portrete si pahare pictate manual cu decoruri florale si accesorii diverse.

Tricouri aniversare pictate manual, tematice

Sisteme de purtare pictate manual, pentru bebelusi

Cadouri pictate manual pentru diverse ocazii, globuri din sticla pictate manual, pentru Craciun, diverse alte oboecte pictate manual, pentru nunta: cutii de dar, cutii de verighete, umerase, seturi de gatit mireasa

Dar si seturi de turta/ mot pentru copii, pictate manual

Cui se adreseaza produsele tale?

Clientii mei sunt persoane tinere, dar si trecute de prima tinerete, cu o mai mare putere financiara (peste medie), persoane cu un simt artistic mai dezvoltat, ce acorda o mare importanta aspectului lucrurilor pe care le cumpara.

Lucrarile se pot clasifica usor in produse semi de lux. Nu sunt indispensabile vietii, bineinteles, dar sunt produse ce ne reflecta personalitatea, ne aduc fericire, ne fac pentru o clipa sa ne simtim cei mai frumosi oameni. Si cum, activitatea principala este pictura pe pahare de nunta, puteti ghici ca marea majoritate a clientilor sunt femei ce urmeaza sa se casatoreasca si viseaza la o nunta ca-n povesti.

Cum ai spune ca esti tu, Linda MarryAnn, omul care picteaza cu atata suflet?

Nu sunt o persoana careia sa ii placa sa apara in public. Prefer sa fiu in spate si sa imi scot in fata produsele. Sunt modesta si nu ma arunc sa imi cheltuiesc toti banii castigati, decat pe materiale. Si nu stiu sa ma imbrac :). Si nici sa vorbesc in public. Sunt fata aceea, vopsita in culori nebune, insa permanent imbracata in tricou si blugi… si acestia stropiti putin cu vopsea. Iubesc sa fiu libera si antreprenoriatul imi ofera asta. Imi place sa ajut si imi place sa cred ca tot ajutorul va veni inapoi la mine sub o forma sau alta. Nu sunt credincioasa, dar cred in om si in puterea individului. Cred cu tarie ca daca ne dorim cu adevarat si ne dezbracam de credintele limitative, putem sa scoatem la iveala lucruri de care nu am crezut vreodata ca suntem in stare. Si paradoxal, desi activitatea principala a atelierului sunt paharele de nunta, nu sunt casatorita :). Si mai cred ca daca suntem atenti la tot ceea ce ni se intampla in viata, vom gasi exact persoanele ce ni le dorim si vom sti exact calea ce o avem de parcurs.

As mai adauga acum, la final, ceva pentru femeile care isi doresc sa dezvolte o afacere:

Sa invete,
sa citeasca,
sa ii studieze pe cei mai mari.
Avem multe de invatat de la ei, de la cei ce au reusit.
Avem multe de invatat in general despre antreprenoriat pentru ca cel putin la noi, in Romania, informatiile sunt destul de putine.
Sa accepte mereu noi provocari, pentru ca asa invatam sa gasim solutii.
Antreprenorul in definitie este o persoana proactiva ce nu se lasa daramata de caderi. Se ridica mereu si se autodepaseste.

 

Va invit sa vizitati siteul ARTelier de pictura si pagina de Facebook, sa admirati lucrarile si sa va imaginati cum ar arata la voi acasa:
website: http://www.artelier.design/
facebook: https://www.facebook.com/ARTelierdepictura/
telefon:
0745 143 776

Like și Distribuie dacă ți-a plăcut:

Aboneaza-te la Newsletter

Articole Similare

Cand iti faci curaj sa renunti, castigi mai mult decat ti-ai imaginat. Mikatelier – o afacere handmade si un drum nou in viata

Cand iti faci curaj sa renunti, castigi mai mult decat ti-ai imaginat. Mikatelier – o afacere handmade si un drum nou in viata 0

Aveam nevoie de un cadou dragut, util si “ceva ce nu mai are” pentru nepotica

Cauti un after school potrivit pentru copilul tau? Incepe cu Young Academics

Cauti un after school potrivit pentru copilul tau? Incepe cu Young Academics 0

Am vorbit din nou cu Raluca Purcarea despre proiectul sau de suflet, devenit astazi un

Juland.ro – magazinul cu jucarii pentru copiii viitorului

Juland.ro – magazinul cu jucarii pentru copiii viitorului 0

Astazi am bucuria sa vorbesc despre copii; despre lumea lor colorata, inocenta si frumoasa; despre

Încercări, dezamăgiri, mers mai departe. Uneori un business își alege singur drumul

Încercări, dezamăgiri, mers mai departe. Uneori un business își alege singur drumul 0

Ceea ce trebuia să fie doar un proiect intermediar, a rămas în viața ei definitiv.

Ateliere pentru copii – Claudia Groza Lazar

Ateliere pentru copii – Claudia Groza Lazar 0

Când ești „a work at home mom” și ai o viață socială offline și online

Nu sunt comentarii

0 comentarii!

Posteaza primul comentariu pentru acest post!

Scrie parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sun marcate cu *

Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pagina Facebook

Aboneaza-te la Newsletter

Webstock" alt="Banner"/>
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Abonează-te la Newsletter și primești gratuit ghidul:

.

12 Obiceiuri care îți cresc stima de sine și, automat, încrederea în tine

Te-ai abonat cu succes!