Pasiunea ta se va întoarce la tine când va fi momentul său. NectiArt

Am cunoscut încă o mămică ambițioasă care a refuzat să se lase purtată de valul angajărilor și a decis că poate lucra pe cont propriu. Alina Dumitrescu este exemplul perfect de om care nu a renunțat la visul său, chiar dacă drumul profesional s-a ambiționat să se contureze diferit față de ce își dorea să facă. Au fost necesari 10 ani și o serie de joburi mai mult sau mai puțin potrivite pentru ca lucrurile să se așeze.

O poveste despre un business surprinzător:

 

Cine ești tu și cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum? Care a fost parcursul tău profesional?

Sunt Alina Dumitrescu, o persoană obișnuită; îmi este greu să vorbesc despre mine, nu îmi place și nici nu știu să mă laud. Mai degrabă aș vrea ca lumea să mă vadă așa cum sunt eu prin intermediul a ceea ce fac; mi-aș dori să știu că pot să le transmit optimism și bucuria lucrurilor mărunte, care contează cu adevărat.

Povestea mea începe de când eram copil iar, la școală fiind, desenul era materia mea preferată. Pictam cu mare drag atât pentru mine, cât și pentru colegii mei, care mă rugau să îi ajut și să le pictez lucrările pentru că mă considerau „cea mai talentată colegă la desen”. Așa am aflat că talentul meu se vede și că poate aduce bucurie în viața celorlalți.

Desenam constant în timpul liber și, cu timpul, am avut inclusiv câteva tangențe cu designul vestimentar. A apărut atunci o dorință foarte mare de a deveni designer, idee care m-a urmărit o perioadă destul de îndelungată.  

Odată cu finalizarea studiilor, am lăsat deoparte pictura pentru că realizam la acel moment că nu mă pot întreține din asta, fiind descurajată și de cei din jurul meu, care credeau că nu îți poți câștiga existența din artă. Așa am început să lucrez în domenii diferite de ceea ce îmi doream, dar care păreau mai sigure.

Așa se face că, vreme de un deceniu, am lucrat în cadrul unei mari companii de producătoare de geam termopan, apoi în cadrul uneia de televiziune și internet, ca și ofițer de colectare debite restante. Nu regret deciziile luate atunci, dar pot să spun că aceste joburi nu mi-au adus satisfacția sufletească pe care mi-o oferă astăzi pictura.

Cum am ajuns la vechea și iubita mea pasiune? Simplu, cunoscându-l pe soțul meu, care este pictor bisericesc.

De la el am învățat să pictez biserici, icoane, am mers pe șantiere de lucru bisericești prin toată țara, am văzut multe locuri frumoase, am fost în Republica Moldova, unde am pictat o biserică. De aici, a pornit totul. Eu cred că Dumnezeu a făcut în așa fel încât să îl cunosc pe el, pentru ca pictura să își facă loc din nou în viața mea.

Am studiat o perioadă în cadrul Facultății de Teologie la secția Pictură dar la un moment dat am fost nevoită să renunț, având probleme grave de sănătate. Balanța s-a echilibrat până la urmă, căci la finalul întregului lanț de renunțări și greutăți s-a născut băiețelul meu.

Așa am și început, de fapt, să pictez tablouri în acuarelă și invitații personalizate pentru evenimente: stând acasă cu bebelușul. Având o rutină zilnică, ce într-un fel îmi dădea o oarecare monotonie, am zis că este timpul să fac ceva pentru a ieși din acest cotidian, lucrând de acasă.

O prietenă a venit cu ideea de a mă înscrie într-un minunat grup de mămici care lucrează de acasă, așa cum făceam și eu. Acolo m-am redescoperit. Am început să realizez diverse lucruri, de la decorațiuni de Crăciun, la mărțișoare, păpuși, apoi tablouri pictate în acuarelă. Această tehnică mă fascinează și de aceea mi-am dorit să continuu, pictând chiar și invitații pentru evenimente, acesta fiind noul meu proiect.

Iată că, la finalul unui întreg șir de peripeții, pasiunea s-a întors la tine și a luat forma unui proect de suflet: NectiArt. Ce înseamnă NectiArt? De la ce vine numele și ce reprezintă pentru tine?

NectiArt vine de la Nectarie, băiețelul nostru. Eu si sotul meu am pornit la drum având ca activitate principală pictura bisericească, de icoane, careia i s-a alaturat acum și noul meu proiect, realizarea de invitații personalizate.  

Care ai spune tu că este rolul invitației în cadrul unui eveniment? De ce e important ca oamenii să primească invitații personalizate și nu unele standard?

Rolul invitațiilor personalizate este de a surprinde invitații cu o abordare prietenoasă, plină de emoție. Atunci când lucrezi individual fiecare invitație este, practic, le fel cum ai vorbi cu fiecare invitat în parte. Iar din perspectiva clienților mei, aceștia pot beneficia de un design exact pe placul lor, customizabil până la ultimul desen și ultima virgulă.

Cum sunt realizate invitațiile tale?  

Eu le pictez pe o hârtie specială pentru această tehnică, apoi le printez în funcție de numărul dorit.  

Ce crezi că ne trebuie pentru a avea o petrecere reușită?

O petrecere reușită este atunci când majoritatea invitaților sunt mulțumiți de atmosfera creată, de muzică, de decor, de meniul ales. Eu adaug aici și invitațiile ca parte din reușită pentru că ele sunt ca o carte de vizită, care pot să introducă oamenii în cadrul atmosferei evenimentului respectiv.

Dacă ieșim puțin din sfera aceasta frumoasă a eveimentelor și a emoțiilor, și vorbim puțin de latura antreprenorială, ce consideri tu că îi trebuie unui antreprenor la începutul afacerii sale?

Eu cred că un antreprenor, la începutul afacerii, are nevoie de o sumă de bani pe care să o considere investiție în proiectul său. În funcție de ce își dorește, uneori trebuie o sumă mai mare, alteori mai mică; oricum ar fi, când pleacă la drum trebuie să știe că o investiție financiară este necesară. Apoi, are nevoie de multă ambiție, optimism, efort, talent, muncă și imaginație. Fără unul din aceste lucruri, nu cred că se poate. 

Cât la sută e talent și cât este efort în această meserie?

Un antreprenor trebuie să aibă 10% talent și să depună 90% muncă. Amuzant, nu?

La ce crezi că trebuie să renunțăm ca să ajungem să ne împlinim visele?

Că să ne îndeplinim visele, nu știu dacă e nevoie să renunțăm la multe lucruri, poate la somn 🙂 .

Tu ești o mămică antreprenor ocupată, cu multe pe cap, care vrea să le facă bine pe toate. Cum arată o zi obișnuită a ta?

O zi obișnuită arată așa: mă trezește bebe, apoi știu sigur că în ziua respectivă voi avea multe, chiar foarte multe de făcut, ceea ce nu este deloc ușor. Ce se repetă zilnic este primul meu gând: cum să îmi planific timpul astfel încât să le pot face pe toate, de la gestionarea afacerii până la treburile casnice și plimbarea copilului în parc. Având în vedere că nu am ajutor, trebuie că eu să le fac pe toate.  

De ce anume au nevoie artizanii români pentru a-și putea crește afacerile?

Antreprenorii trebuie să aibă resurse financiare în funcție de afacere, colaboratori și eventual, angajați, promovare. Iar pe plan personal, trebuie să fie ambițioși, să nu renunțe ușor, chiar dacă întâmpină dificultăți.

 

Alina Dumitrescu

NectiArt

Ofera, te rog, Like & Share daca ti-a placut articolul.
fb-share-icon0
Tweet 20
Written by
Adela Ionita

Salut! Sunt Adela Ioniță și sunt *Productivity Coach pentru vieți împlinite*, ceea ce înseamnă că ajut oamenii să oprească *procrastinarea* și să trăiască viața la timp.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.