Trăim într-o țară în care bătaia este arma celor slabi, care doar așa se simt puternici. Trăim într-o țară în care cuvintele dor la fel de tare precum palma care le urmează. Trăim într-o țară în care educația este ultima grijă, iar respectul pentru membrii familiei nici nu încape în listă. Despre iubire nu mai vorbesc.
Sunt multe lucruri nedrepte în lume care mă înfurie și mă dezgustă, iar abuzul este unul dintre ele. Cuvinte grele, lovituri și uciderea speranței – toate pentru a hrăni dorința de putere a unui om care nu știe să fie puternic decât înjosind femeia și copiii de lângă el. Iar în România, abuzul este regula în majoritatea caselor. Pentru că “are el motivele lui” și “știe ea de ce”.
Am stat de vorbă cu Monica Berceanu, psihoterapeut de familie și cuplu, o femeie care înțelege perfect ce se întâmplă în astfel de cazuri. Poți să studiezi, poți să consiliezi și să observi familii aflate în această situație sau poți să fii tu însăți victima unui abuzator. Monica le reunește pe toate trei. Povestea sa este lungă și greu de ascultat, dureroasă și plină de lecții însă astăzi ne va vorbi din perspectiva salvatoare a cazurilor de abuz în familie. A fost acolo, a trăit un coșmar greu de pus în cuvinte, s-a specializat în terapia de cuplu și familie, iar astăzi ne vorbește despre speranță și despre faptul că nu suntem singuri pe lume.
Ai trăit până acum cât pentru 10 vieți diferite. Ai trecut prin multe valuri de durere, multă suferință și, chiar dacă totul părea că se năruie, ai ieșit învingătoare. Mai mult de atât, în urma a tot ce ai trăit, ai creat o campanie care ajută mii de oameni: #NuEstiSingurPeLume. Cum ești tu acum, cum te vezi după toate prin câte ai trecut?
Acum mă văd în sfârșit ca pe un om normal, cu tot ce presupune cuvântul acesta: vulnerabilități, temeri, curaj, neîncredere, voință, visare, împlinire, dorință, greșală, plecări și întoarceri, regăsiri și mulțumire pentru șansa ce i s-a dat: să se nască. (Mai ales din nou, atunci când am decis să las lumea, cu toate ale ei, și să mă încred numai în Dumnezeu.)
De acolo de sus, El putea alege să mă creeze pasăre. Sau bărbat. Dar a ales să fiu om. Femeie.
Și, deși am urât ambele roluri de-a lungul drumului vieții mele, și acela de om, și acela de femeie, dezamăgită fiind de ceea ce am găsit în destinul ăsta, azi sunt mulțumitoare pentru orice încercare prin care am trecut. Ele m-au format și mi-au adus libertatea după care tânjim toți.
Azi, mai presus de orice, sunt copil de Dumnezeu, liberă cu adevărat, fără mentalitatea de rob cu care am trăit atâția ani…
Știu că ai avut și o experiență de iubire profundă, iubire care practic a salvat o viață și despre care scrii în cartea la care lucrezi. Povestea este impresionantă și te-aș ruga să ne spui care a fost marele impact asupra ta, asupra acelei persoane și a celor din jurul vostru?
Așa este; odată am iubit un OM, cu litere mari, care avea un diagnostic psihiatric. Un diagnostic pe care medicii, prietenii, părinții, au încercat să-l învingă cu flacoane întregi de medicamente, fără rezultate de durată.
Am avut nebunia de a crede că iubirea îl va vindeca de nefericire, căci el nu avea lipsă piese din creier, ci din inimă.
Și așa a fost. E greu să lupți cu toată lumea, dar am refuzat să cred în altceva decât în Dumnezeu și în puterea Lui de a aduce în viața acelui OM oameni care să-l sprijine.
Cred cu tărie că iubirea necondiționată poate vindeca orice rană… Nu vreau să se înțeleagă că sunt împotriva medicației, dimpotrivă, sunt psihoterapeut și consider că împletirea psihoterapiei cu psihiatria este leacul care vindecă, dar susțin cu tărie că a-i da unui om 10 flacoane de antidepresive și antipsihotice, ca familie, ca prieten, fără a-i oferi empatie, înțelegere, acceptare și a te vulnerabiliza în fața sa, spre a vedea că nu doar el se luptă în viață și greșește, nu doar că e apă de ploaie, ci chiar îl distruge psihic și emoțional.
Am ales să scriu în cartea despre care vorbeai, MANDATUL, și despre acest subiect pentru că sunt sigură că e de actualitate, doar că prea puțini avem curajul să-l dezbatem…
Cum a apărut campania #NuEstiSingurPeLume, despre ce este și ce reprezintă ea pentru tine?
Campania #NuEstiSingurPeLume s-a născut din propriul meu trecut, în care am trăit abuzul în toate formele lui. Cred cu tărie că noi, cei care am scăpat din lanțuri, avem datoria morală față de cei ce încă trăiesc acolo, să le spunem că se poate. Și să le arătăm și cum pot s-o facă.
#NuEstiSingurPeLume s-a născut din necesitatea pe care o văd, din păcate, de a ajuta femeile să vadă dincolo de ce se poate vedea, și de a ajuta societatea să le perceapă pe aceste femei ca fiind suflete ca oricare altele. Nu proaste, nu desfrânate, ci rănite. Singure. Speriate. Ținute în închisori.
De asemenea, aș vrea ca toate femeile să renunțe la mentalitatea de victime, care le ține încătușate în: „Asta mi-e soarta, n-am cum!”, și să își afișeze adevărata identitate: ajutorul potrivit atât în căsnicie, cât și în lume. Am fost create să dăm viață și să ajutăm prin sensibilitate, empatie, intuiție, înțelepciune, nu să fim folosite pe post de menajere, jucării sexuale și mașini de făcut și crescut copii.
Întreaga ta misiune se concentrează în jurul abuzului și, mai exact, al salvării femeilor din mediile care le fac rău. Ce înseamnă de fapt acest “rău”? Care este impactul la nivel psihologic asupra femeilor? La nivel fizic sunt evidente.
Cele mai importante efecte psihologice ale abuzului asupra femeii sunt multe, dar amintesc:
O stimă de sine făcută praf, nu doar scăzută: daca mă bate înseamnă că merit.
Identitate scindată: nu mai știu cine sunt.
Dependența de abuzator: nu mă pot descurca fără el.
Credințe/convingeri false despre sine, bărbați și lume: sunt un nimic/ în lume nu e nimic sigur/ toți bărbații sunt răi.
Alegerea acelorași tipare de bărbați, dacă nu sunt ajutate să vindece rănile prin psihoterapie.
Copii care urmează calea învățată în familia disfuncțională, de unde femeia-mamă pleacă uneori destul de târziu: fie devin victime, fie agresori.
Aș vrea ca fiecare școală din România să aibă colaborări cu psihoterapeuți care să prezinte, prin workshop-uri pentru elevi și părinți, ceea ce înseamnă abuzul și ce pot face în aceste situații. Să vadă că nu sunt singuri pe lume.
Efectele abuzului sunt traumatizante și foarte greu de suportat, uneori imposibil. Cum se face că, în aceste condiții de groază, femeile, aleg totuși să rămână cu cel care le abuzează?
O femeie abuzată poate rămâne cu abuzatorul din multe motive: frica de a nu fi omorâtă de el sau de a-i face mai mult rău, lipsa banilor, în condițiile în care e bine de știut că abuzatorul de obicei îi îngrădește victimei dreptul la a munci sau a folosi singură finanțele personale, frica de a-i fi luați copiii, teama de singurătate, mai ales când deja crede că el e singurul care o suportă, ea fiind urâtă, proastă și alte apelative folosite mereu de abuzator pentru a-i face praf imaginea de sine.
Subliniez: femeile abuzate nu rămân pentru că le place bătaia, pentru că sunt proaste sau desfranate. Nu! Orice femeie, oricât de frumoasă și deșteaptă ar fi, în aceeași situație de viață ca cea abuzată, ar face aceleași alegeri.
Cum pot fi ajutate aceste femei? Dacă avem în cercul nostru femei care sunt abuzate, ce putem face pentru ele? Și, foarte important, ce pot face ele însele?
În primul rând să nu le învinovățim. Niciodată nu-i spunem: “Din cauza ta te bate/ nu pleci de proastă!”.
Apoi, o femeie poate fi susținută în sensul de a-i spune clar: “Sunt aici oricând ai nevoie. Trebuie să fie foarte greu să te rupi de lângă omul pe care-l iubești și care s-a schimbat. Mă poți suna oricând. Recunosc că eu aș pleca dintr-o astfel de relație și mi-e greu să înțeleg cum mai poți suporta, dar nu te acuz și nu te judec.”
Invit-o la evenimente, singură sau cu el, oferă-te să stai cu copiii ei câte o dată, să poată ieși undeva, fără ei, sau să poată începe un proces de psihoterapie.
Recomandă-i cărți/ articole/ bloguri pe domeniu. Pot face minuni informațiile pe care le află. Multe nici nu au habar că pot apela la cineva sau că și altele trec pe acolo.
Sfatul meu este să vorbească, în primul rând. Să nu țină nimic ascuns, pentru că rușinos nu este ce fac ele, ci ceea ce face el, abuzatorul. Apoi să ceară ajutor. Am scris aici mai multe despre ce se poate face în cazul unei relații abuzive și aici un articol în care găsiți toate locurile unde se poate apela în cazul abuzului.
0
20
