Archivescoaching

Ședință de consultanță 1:1

  • ”Care este diferența dintre coach, psiholog, psihoterapeut, mentor, trainer? Eu de care dintre aceștia am nevoie?”
  • ”Cine ești tu și cum mă poți ajuta?”
  • ”Vreau să îți spun pe scurt cu ce mă confrunt ca să știu dacă mă poți ajuta.”
  • ”Vreau să văd dacă ne potrivim, dacă putem lucra împreună.”
  • ”Am făcut o mulțime de cursuri și traininguri, am citit cărți… cu ce m-ar ajuta să lucrez cu cineva 1:1?”
  • ”Am decis să urmez un proces de coaching și vreau să ne cunoaștem.”

 

Oricare ar fi întrebarea ta sau motivația de a solicita o ședință de consultanță, poți programa prin formularul de aici o sesiune gratuită de 30 de minute în care să vorbim despre ce te preocupă.

 

Îți spun câteva cuvinte despre mine și despre felul în care îmi susțin clienții:

  • Sunt Adela Ioniță, coach pentru vieți împlinite, și am înființat Tu în centru în februarie 2015, la câteva luni după ce am pășit pe drumul meu în dezvoltarea personală.
  • Înainte de asta, am lucrat în marketing, în cadrul unei companii de profil medical.
  • Sunt coach acreditat, în formare continuă.
  • Sunt coach pentru vieți împlinite, ceea ce înseamnă că misiunea mea este de a susține oamenii care vin în contact cu mine să trăiască în mulțumire de sine, în împăcare, bucurie, având relații armonoiase, sănătate fizică și emoțională, resurse financiare, educaționale și materiale.
  • Plecând de la misiunea mea și urmărind atent nevoile clienților mei, am ales să lucrez în mod special pentru creșterea productivității și oprirea procrastinării. Clienții mei au venit în procesele de coaching, aproape toți, cu dorința:
    • de a-și organiza mai bine timpul (și viața),
    • de a face activitățile grele, care nu le plac, dar care trebuie făcute,
    • de a renunța la procrastinare,
    • de a avea timp liber,
    • de a reuși să termine ce au de făcut fără întreruperi,
    • de a fi mulțumiți de ei inșiși seara, înainte de culcare,
    • de a simți că duc undeva toate eforturile lor,
    • de a crede că viața e mai mult și mai bună decât ce au deja.

 

Programează o sesiune gratuită de 30 de minute printr-un mesaj în formularul de aici.

În sesiunea ta gratuită vei putea descoperi exact ce te interesează despre coaching, despre mine și, cel mai important, despre cum poate fi rezolvată problema ta punctuală.

Nu voi încerca să îți vând nimic, nu te voi convinge să lucrezi 1:1 cu mine și nu te voi impresiona cu anii mei de experiență și numărul oamenilor cu care am lucrat.

Eu cred că, atunci când oamenii ajung să lucreze împreună, este pentru că au descoperit fiecare că celălalt are ceva ce lor le folosește.

Programează o ședință gratuită aici și hai să discutăm. E timpul să fii Tu în centru!

Cu încredere și bucurie,

Adela

Oprește procrastinarea și fă lucrurile la timp

Încă te gândești dacă să te înscrii la un workshop care te va ajuta să oprești procrastinarea și să începi să faci lucrurile la timp?

 

Înseamnă că tocmai procrastinezi 🙂

Iar.

Și asta ai făcut și mai devreme, nu-i așa? Când ai făcut o listă mentală cu un număr de activități și te-ai întrebat cu care să începi…. ”Asta nu, asta nu… asta! Da, asta!”

— Era ori cea mai ușoară, ori cea mai interesantă, așa-i? Felicitări, măcar ai ales și ai făcut ceva!

— Cum a fost acea activitate? Ai reușit să o termini la timp sau au intervenit diverse întreruperi care te-au distras și te-au determinat să întârzii? Și cu restul listei cum a rămas?

 

O serie de întrebări destul de incomode, așa-i?

Păi… cam asta se petrece în capul unui om care procrastinează, atunci când procrastinează.

Ai zice că, dacă amâni ceva ce nu ai chef să faci acum, va fi mai bine, mintea se eliberează.
Te ocupi de ce îți place, alegi altă activitate – faci celelalte taskuri de pe listă și speri să ai acea mulțumire că ai făcut ceva pe ziua de azi.

— Dar știm cu toții că nu se întâmplă așa…

Atunci când amâni un lucru, acesta are obiceiul de a-ți ”sta pe creier”.
Chiar dacă l-ai înlocuit în mod inocent cu altceva, tot te mai gândești la el pentru că, bineînțeles, era important chiar dacă nu îți făcea plăcere.

Un alt obicei al activităților amânate este acela că revin în atenție cu puțin timp înainte de deadline și aduc după ele panică, vinovăție, stres și acea senzație înșelătoare că ”eu oricum funcționez mai bine sub stres.” Acționezi mai bine sub stres, de acord, dar înțelegi cu adevărat de ce faci asta și cât îți dăunează?

 

Ca să afli adevărul despre cum funcționăm sub stres,
de ce amânăm și procrastinăm,
de ce începem lucruri și le lăsăm în aer,
de ce nu ne facem treaba la timp
te invit la un workshop care îți va dezvălui modul în care faci ceea ce faci și îți va reașeza modul în care privești ”lucrurile de făcut”.

 

Înscrie-te azi si învață să oprești procrastinarea, să îți trăiești viața la timp și să faci timp și loc pentru lucrurile frumoase și importate din viața ta!